Cuza de la ”Noaptea Târziu” a dat chix la a doua întâlnire cu Ilona Brezoianu!
De când s-a despărțit de Ramona Olaru, vedeta Antenei 1 nu-și mai găsește locul pe lângă nicio domnișoară. Acum pare că tatonează terenul cu una dintre colegele lui, Ilona Brezoianu. Aceștia au ieșit la o a doua întâlnire, însă Cuza nu a avut ochi doar pentru ea…
După ce o primă întâlnire au avut-o alături de un prieten comun, probabil ca să nu atragă atenția, Cuza și Ilona s-au văzut doar ei doi de data aceasta. Întâlnirea a avut loc la Nuba Cafe, iar atmosfera a fost una destinsă. Cei doi au povestit și s-au amuzat împreună, până la un punct. Atunci când privirea lui Cuza a început să fie distrasă și de alte prezențe feminine din jur.
Altfel, foarte galant, Adrian s-a comportat impecabil cu invitata lui. Pe care a chestionat-o, cel mai probabil, în privința unor diverse proiecte profesionale.
Cei doi au stat de vorbă mai bine de două ore și nu păreau să ducă lipsă de subiecte. Mai multe detalii și imagini găsiți pe CANCAN.RO.
De ce s-au despărțit Cuza și Ramona Olaru
După mai multe separări temporare, Cuza și Ramona s-au despărțit definitiv anul trecut, după doi ani de relație.
Potrivit spuselor lui, relația era sortită eșecului din cauza prea multor diferențe dintre ei.
Cuza a povestit într-un podcast faptul că discuțiile și tensiunile atinseseră cote maxime. Iar certurile deveniseră deja un obicei pentru cei doi.
”Aproape de doi ani (n.r.- au fost împreună). O relație foarte frumoasă. Nepotrivire de caracter, la propriu. Aveam fiecare viziuni diferite, inclusiv despre masa asta. M-am îndrăgostit de opusul meu și fix asta a fost povestea.
Aveam păreri diferite în aproape orice, lucru care a provocat conflicte. Niște neînțelegeri, niște confruntări, din nimicuri. Stăteam și ne contraziceam până când ne lua somnul. Cam asta a fost. Păstrăm legătura, ne vedem în fiecare duminică, lucrăm împreună în continuare. Relația a rămas una umană, una profesională și una de bun simț și respect, chiar dacă intensitatea despărțirilor și suferința a fost una puternică”, a dezvăluit Cuza.